Eu nu vând îngeri păzitori

Eu nu vând îngeri păzitori de vis
Ci doar culori în care să îți scalzi ideea,
Femeia desenată din plictis.

Ți-am dat un gri, pentru-nceput,
Demult, când nu găseai o uşă
Încet să te strecori
Şi să vezi zorii
Cum se dezbracă
De a lor cenuşă.
Apoi ți-am oferit un galben
Când am văzut că sorbi iar dimineața
Şi viața vrei s-o-ntinzi
La soare-n luna mai.
"Mai stai!", mi-ai spus,
"Nu-mi da altă culoare,
În alte zări, cuvinte am tot spus
Dar, pentru-acest apus
Am semne de-ntrebare,
E-o altă zare şi un alt nespus!"

Eu nu vând îngeri păzitori de vis
Ci doar culori în care să îți scalzi ideea,
Femeia desenată din plictis.
Şi am decis: să îți mai dau şi-un verde
Iar cel care te vede
Să ştie că eşti viu,
O iederă lungindu-se-ntr-un gol pustiu
Să-ți curgă-n palme seva,
Când nimeni nu te crede!

Eu nu vând îngeri păzitori de vis
Ci doar culori în care să îți scalzi ideea,
Femeia desenată din plictis.
Şi-atunci mi-am zis:
"Nu poți zbura, tu, singur prin cetate
Şi doar din spate, culoarea s-o priveşti
Un roşu îți voi da
Să-l porți pe tâmple-n vis,
Şi-n fiecare noapte să poți îmbrățişa
Femeia desenată cândva, doar din plictis.